Personalităţile zilei

Vasile Voiculescu, scriitor și medic român

Spread the love

Vasile Voiculescu (pseudonim literar: V. Voiculescu, n. 27 noiembrie 1884, Pârscov, România – d. 26 aprilie 1963, București, Republica Populară Română) a fost un scriitor și medic român. În domeniul literar s-a distins în principal ca poet și prozator (a fost și dramaturg).

„În grădina Ghetsemani

Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul…
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea îtruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mâna nendurată, ţinând grozava cupă,
Se coboară-miindu-l şi i-o ducea la gură…
Şi-o sete uriaşă stă sufletul să-i rupă…
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă…
Dar fălcile-nclestându-şi, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!

Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate dupa pradă.”

Vasile Voiculescu s-a născut în comuna Pârscov, județul Buzău, ca fiu al lui Costache Voicu (ulterior scriitorul luând numele de Voiculescu), gospodar cu stare, și al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Școala a început-o în satul Pleșcoi, Buzău în 1890. Cursul primar l-a absolvit la Buzău. A urmat studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” și apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Preocupat de materialism, pozitivism și evoluționism, îi citește pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin și Spencer. Studiază opera lui Wundt, Harald Høffding, Pierre Janet și W. James, fiind atras de psihopatologie și psihofizică.

Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902 – 1903) și le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obținut în 1910.

„Dedicaţie

O carte, scrie-n Buch der Lieber, Heine,
E un sicriu tăiat din lespezi reci,
Unde poetul cu-ale sale taine
Se-nchide singur pentru veci de veci.

Să nu te sperii, palid cititor,
Când răsfoind târziu aceste pagini
Mă voi scula oftând dintre imagini
Şi voi zâmbi livid, strigoi al lor.”

S-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din satul său natal, Pârscov. I-a dedicat poezii și scrisori de dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la țară. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuță. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din același an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul Din țara zimbrului și alte poezii (1918).

A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.

Vasile Voiculescu a murit în anul 1963. La Pârscov există Casa Memorială Vasile Voiculescu.

„Trec vremile

Trec vremile… ca nişte ape
Şi faţa lumilor o spală…
Se luptă sufletul să scape
Din furtunoasa-nvălmăşeală
Şi din şuvoaiele de apă.

Ca-n încleştarea agoniei
S-afundă iar şi iar se suie.
Izbeşte-n porţile veciei,
Dar taina nimeni nu-i să-i spuie,
Şi iar s-afundă… şi se suie!”

Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influența poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc. Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie în curentul tradiționalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Înclinația spre teluric și elementar, spre sentimentul religios, este transpusă în simboluri și alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vieții pulsând în vegetația din jur, sufletul devine spațiul unor frământări ca în pragul apocalipsului. Temele religioase preferate sunt Nașterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezențe angelice, întreg universul poetic e cuprins de această hierofanie.

Devine medic și doctor în medicină la București, ține la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani (emisiuni renumite), dar pasiunea pentru scris se amplifică. A scris și povestiri fantastice. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, ambele volume de povestiri; romanul Zahei orbul și Teatru, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viața literară, iar din dramaturgie între altele: Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală, Pribeaga.

În 1941 i-a fost conferit Premiul Național de poezie.

A fost timp de patru ani deținut politic în închisorile comuniste (1958 – 1962). A fost condamnat din eroare judiciară alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului Aprins (Sandu Tudor, Sofian Boghiu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Alexandru Mironescu, Adrian Făgețeanu, Roman Braga etc.)

Poetul român care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, și luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară de mare rafinament artistic,[judecată de valoare] din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare …”. Creațiile au fost elaborate între 1954 – 1958. Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată „paradisului și infernului iubirii”, conform criticului Ovid S. Crohmălniceanu.

„Toiag de inger

Imbatranesc. Destinul mi-e insa tot copil;
Istet sa prinza pasari si sa doboare poame
Arunca lesne painea la caini si cand i-e foame
Intinde mana goala spre-arhanghelul Gavril.

Hoinar prin codrii lumii, nu tii cu el la mers,
Dar n-are spor, ci cata comori peste coclaur,
In pietre sparte vede scantei de-argint si aur
Si-n orice suferinta, samanta unui vers.

Satul de slova neagra, cu degetul condei,
Izvoade noi de stele si flori vrea sa dezlege.
Si-ades se pleaca-n tina cu frica si culege
Porunci de mult uitate in urme vechi de zei.”

În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București (strada Dr. Staicovici nr. 34).

În 1993 Vasile Voiculescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

Poezie
Poezii (1916)
Din țara zimbrului, Bârlad (1918)
Pârga, Editura Cartea românească, (1921)
Poeme cu îngeri, Editura Cartea Vremii, (1927)
Destin, Editura Cartea românească, (1933)
Urcuș (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1937)
Întrezăriri (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1939)
Veghe (1943)
Poezii. Publicate postum. București, Editura pentru literatură, 1964.
Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară de Vasile Voiculescu. (Creații publicate postum). București, Editura pentru literatură, 1964.
Proză
Șarpele Aliodor , nuvelă fantastică. 1947
Capul de zimbru, nuvele postume. Vol. I. București, Editura pentru literatură, 1966
Ultimul berevoi, nuvele postume,Vol. II. București, Editura pentru literatură, 1966
Zahei orbul, (roman elaborat între 1947- 1958) publicat postum. București, Editura pentru literatură, 1966
Zahei orbul. Cluj, Editura Dacia, 1970.
Dramaturgie
Duhul pământului (conține piesele Umbra și Fata ursului)
Demiurgul, 1943
Gimnastică sentimentală, 1972
Pribeaga

Sursa:
crestinortodox.ro
wikipedia
romanianvoice
poezie.ro

Ultimele postári

Leave a Comment

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify Twitter Consumer Key and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Twitter Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify GooglePlus Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for GooglePlus Login to work

Specify Instagram Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Instagram Login to work

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Refuză

%d blogeri au apreciat: