Personalităţile zilei

Ben Corlaciu, poet, prozator și traducător român

Spread the love

În parcul acela imens, într-o seară,
oamenii vineți, fără plămâni,
scriau lapidar, cu ambele mâini,
un cuvânt npe un petec de ceară.

Cuvântul acela suna: ftizie.
Fiecare însă-l scria diferit,
cu același condei de lemn înnegrit
și-aceeași nesănătoasă beție.

Cei ce-așteptau să le vină rândul
mureau fără cei dinaintea lor.
Ca un pumnal, condeiul
se îndrepta spre pieptul tuturor,
în locul plîmânului sec, străpungându-l.

Când oamenii vineți piereau,
umbrele lor, aiurând, se-ntorceau
în sanatoriul din parcul imens și gol.

Efigii în ceară

Benedict Corlaciu (n. 6 martie 1924, Galați – d. 15 iunie 1981, Paris) a fost un poet, prozator și traducător român.
A absolvit Literele și Filosofia la București (1947). A fost redactor la revista Flacăra, membru al grupării de pe lângă revista Albatros, alături de Geo Dumitrescu și Dinu Pillat. În 1975 s-a stabilit în Franța. A scris o poezie anticalofilă, cu tentă anarhistă. Proza de inspirație autobiografică se remarcă prin poza damnării și exprimarea revoltei sociale: Moartea lângă cer, 1946; Candidatul, 1950; Pâinea păcii, 1951; Cazul doctor Udrea, 1959; Baritina, 1965; Strigoaica și casa nebună, 1973; Tout espoir sera puni; d’un écrivain roumain à Paris (Orice speranță va fi pedepsită; de un scriitor român la Paris), 1984.

În 1976 face greva foamei pe Esplanada Trocadéro din Paris pentru a-și aduce soția și copilul din România, cărora autoritățile române nu le permitea emigrarea. În cele din urmă, familiei i-a fost aprobată plecarea în Franța.

Pentru poet spațiul tavernal este un cadru familiar în care trăiește și scrie. Descoperim la el o lipsă de solemnitate a vieții ce se derulează într-un registru existențial degradat. Starea bahică prelungită conduce la o decădere metamorfică a eului: Mama mea a fost o broască țestoasă/M-a făcut cu trestia cea mai inaltă/Am fost alăptat de o baltă râioasă/Culcușul/Mi-a fost tot o baltă. (Fiul mlaștinei)

Nu sunt de sticlă, însă văd prin ele,
când mă uit în gura acestei nopți care răspunde dincolo de mări,
nu sunt nici flori, dar mă străbate o aromă
pe jumătate adormindu-mă, pe jumătate pregătindu-mă de zbor,
sunt gânduri? pânze de păianjen? fluturi
ce cară apă la morminte
sau cântece de fosfor atârnând de gâtul cailor
ce și-au pierdut nechezul în traista cu avăs?

Nu sunt de sunet, însă le aud,
când plec și viu, când vin și plec,
hoinărind pe cerul de pământ al orei mele sferice,
le-aud cum se despart de miez,
cum le ajută miezul, putrezind, să încolțească
și cum apoi se leapădă de mine,
semințe sunt? secunde răsturnate?
copaci care se duc și alți copaci ce vin în locul lor?
ciorapi de gală pentru lămpile aprinse când se duc la teatru
sau marile iubiri înjunghiate?

Deloc nu sunt, dar eu prin ele pipăi
nimicul revărsat în nicăieri,
inconștientă dragoste fecundă dintre două aprige negații,
când în această junglă de cristal cu cer de rogojină
văd oamenii cum își câștigă pâinea la trapez
și pâinea sare, azi pe-o creangă, mâine pe cealaltă,
planete sunt, în pliscul papagaliilor atomici?
flașnete vagi, dezacordate?
sunt câinii de mercur ce latră-n Lună, adulmecând ciolanul pământenilor
sau e fanfara militară-cocoșaților,
care ne-anunță din tromboanele încolăcite în spinarea veacului
că în curând va izbucni o pace violetă,
liniștindu-ne pe toți?

Imponderabilitate

Poezii
Tavernale, 1941
Pelerinul serilor, 1942
Arhipelag, 1943
Manifest liric, 1945 (Premiul Editurii Forum)
Moartea lângă cer, 1946
Poeme florivore, 1972
Starea de urgență, 1972
Arcul biologic, 1974

Romane
Moarta lângă cer, 1946
Cazul doctorului Udrea, 1959
Baritina, 1965

Povestiri, nuvele
La trântă cu munții, 1949
Candidatul, 1950
Timpii de aur, 1951
Pâinea păcii, 1951

Pat îmi făcusem din masa aceea, grea,
pentru adormire după crugul zilelor.
În ultimul pahar dansul baccililor
ca un exod lunar se arcuia.

Cântecul violei în pieptul osos
se înăbușea murind cu plămânii,
mai palidă, uscată, pielea mâinii,
pe ultimul pahar, tremura.

Cei din urmă prieteni, baccilii, scânceau
lugubra melodie a ultimei toamne:
acompaniindu-i, gura mea, Doamne,
te înjura și ochii, demenți, râdeau.

Mercurul termometrului spart se scălda
în vinul închegat al ultimei nopți –
în sângele altei neîndurate morți.

Sdfârșitul, îndepărtatul sfârșit, zăbovea
prin aluviunile coastelor rărite.

Joc de Hydrargir

Ultimele postári

Leave a Comment

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify Twitter Consumer Key and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Twitter Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify GooglePlus Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for GooglePlus Login to work

Specify Instagram Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Instagram Login to work

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Refuză

%d blogeri au apreciat: